Despre noi

Directia Politia Comunitara Brasov a început sa functioneze la data de 01.04.2005, în conformitate cu prevederile Legii nr. 371/2004 - privind înfiintarea, organizarea si functionarea Politiei Comunitare, modificata si completata prin Ordonanta de Guvern nr. 23/2005, ca urmare a Hotarârii Consiliului Local nr. 44/2005, modificata prin H.C.L.nr. 122/2005, ca serviciu public specializat aflat in subordinea Consiliului Local. Activitatea Politiei Comunitare se realizeaza în interesul PERSOANEI, al COMUNITATII, al asigurarii pazei si protectiei obiectivelor de interes public local, exclusiv pe baza si în executarea legii. În îndeplinirea misiunilor care îi revin, Politia Comunitara coopereaza cu Politia Româna si Jandarmeria Româna, cu alte institutii ale statului si colaboreaza cu asociatiile si organizatiile neguvernamentale, precum si cu persoanele fizice si juridice, în limitele legii.

Atributii:
Politia Comunitara are urmatoarele atributii:
a. asigura ordinea si linistea publica în zonele si locurile stabilite prin planul de paza si ordine publica, previne si combate încalcarea normelor legale privind curatenia localitatiilor si comertul stradal, precum si alte fapte stabilite prin hotarâri ale consiliului local;
b. asigura paza obiectivelor si a bunurilor de interes public si privat stabilite de consiliul local, conform planurilor de paza si ordine publica;
c. asigura însotirea si protectia reprezentantilor primariei ori a altor persoane cu functii în institutiile publice locale la executarea unor controale sau actiuni specifice;
d. participa, dupa caz, la asigurarea fluentei traficului rutier, cu ocazia efectuarii unor lucrari de modernizare si reparatii ale arterelor de circulatie;
e. asigura supravegherea parcarilor auto, a unitatilor scolare, a zonelor comerciale si de agrement, a pietelor, a cimitirelor si a altor locuri stabilite prin planurile de paza si ordine publica;
f. constata contraventii si aplica sanctiuni contraventionale, conform legii, pentru încalcarea prevederilor legale referitoare la tulburarea ordinii si linistii publice, curatenia localitatilor, comertul stradal, protectia mediului înconjurator, precum si pentru faptele care afecteaza climatul social, stabilite prin lege, hotarâri ale consiliului local sau dispozitii ale primarului;
g. participa la asigurarea masurilor de ordine, cu ocazia adunarilor publice, mitingurilor, manifestarilor cultural-artistice si sportive organizate la nivel local;
h. intervine, împreuna cu organele abilitate, la solicitarea cetatenilor, pentru aplanarea starilor conflictuale, prinderea unor faptuitori, rezolvarea unor cazuri sociale, stabilirea situatiilor de fapt sesizate si rezolvarea acestora;
i. actioneaza, împreuna cu politia, jandarmeria, pompierii, protectia civila si alte autoritati prevazute de lege, la activitatile de salvare si evacuare a persoanelor si bunurilor periclitate de incendii, explozii, avarii, accidente, epidemii, calamitati naturale si catastrofe, precum si de limitare si înlaturare a urmarilor provocate de astfel de evenimente;
j. controleaza modul de depozitare a deseurilor menajere, industriale sau de orice fel si de respectare a igienizarii zonelor periferice si a malurilor cursurilor de apa, sesizând primarul cu privire la situatiile de fapt constatate si la masurile ce trebuie luate în vederea îmbunatatirii starii de curatenie a localitatii;
k. comunica, în cel mai scurt timp posibil, organelor abilitate datele cu privire la aspectele de încalcare a legii, altele decât cele stabilite în competenta sa, despre care a luat la cunostinta cu ocazia îndeplinirii misiunilor specifice;
l. însoteste, în conditiile stabilite prin regulament, functionarii primariei la executarea unor controale si la punerea în executare a unor hotarâri ale consiliului local sau, dupa caz, ale Consiliului General al Municipiului Bucuresti, asigurând protectia acestora si prevenirea oricaror acte de tulburare a ordinii publice;
m. verifica si solutioneaza, în limitele legii, sesizarile asociatiilor de proprietari sau locatari privind savârsirea unor fapte prin care se încalca normele legale, altele decât cele cu caracter penal;
n. sprijina Politia Româna în activitatile de depistare a persoanelor care se sustrag urmaririi sau executarii pedepselor, precum si a persoanelor disparute;
o. în localitatile de frontiera sprijina unitatile Politiei de Frontiera Române în activitati de prevenire si combatere a migratiei ilegale;
p. îndeplineste orice alte atributii stabilite prin lege

Home | Conducere | Realizari | Echipa | Legislatie | Contact
Copyright © 2007-2008 Politia Comunitara Brasov. Toate drepturile rezervate.
Produs de Innovative Software.